Abecedarul turismului rural

Marin Marc,

PRIMIREA TURIȘTILOR

1. ACŢIUNI CARE SE DESFĂŞOARĂ ÎNAINTE DE SOSIREA TURIŞTILOR

Organizarea interiorului sau reorganizarea casei pentru ca primirea turiştilor să nu perturbe viaţa familiei. Este de preferat un număr mai mic de locuri decât să se mute toată familia de fiecare dată când sosesc turiştii.
Omul percepe realitatea din jurul său prin intermediul celor cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul. Trebuie neapărat ţinută seama de acestea în amenajarea casei pentru primirea turiştilor.
Procurarea de veselă şi lenjerie de pat suficientă. De ce trebuie să ţinem cont:
Ce se vede în casă şi în jurul casei:
– aspectul construcţiilor trebuie să se încadreze în specificul arhitectonic al regiunii;
– amenajarea exterioară trebuie să fie adaptată stilului local. Ex. mobilierul de grădină din lemn şi nu din plastic, curtea trebuie să respecte şi ea tradiţia locului;
– defectele trebuie reparate sau camuflate;
– decorarea interioară trebuie să reflecte specificul zonei: covoare, mobile tradiţionale, obiecte decorative. Evident casa nu trebuie să se transforme în muzeu;
– înlăturarea obiectelor de prisos: dulapurile trebuie golite, la fel şi obiectele fragile (porţelanuri) şi cele de valoare mare;
– totul trebuie să funcţioneze fără a pune în pericol securitatea turiştilor (prize, becuri, robineţi, boiler).
Ce se simte: – obiectele cu care se intră în contact direct să fie plăcute la pipăit (Ex. cuverturile de pe paturi şi fotolii să fie moi, obiectele din lemn să nu aibă aşchii, prosoapele să fie moi, în faţa patului să existe un covor moale).
Ce se aude în casă şi în jurul casei:
– camerele trebuie să fie izolate fonic atât între ele cât şi faţă de spaţiul folosit de familia gazdei. Turiştii au nevoie de intimitate!
– uşile să se închidă uşor, eventual să fie prevăzute cu cheie şi să nu scârţâie;
– activităţile casnice care produc zgomot (maşină de spălat, mixer, circular) vor fi programate la ore adecvate;
– dacă în vecini există utilaje zgomotoase (ex. gater) se va anunţa prezenţa turiştilor şi se va încerca eventuala modificare a orarului de lucru;
– chiar şi animalele domestice pot perturba (ex. cocoş). Turiştii trebuie întrebaţi dacă eventualele zgomote deranjează.
Cum miroase în camere, în casă, în baie, în jurul casei – mirosul fiind poate cel mai sensibil dintre simţuri:
– un miros agreabil (ex. busuioc, mere coapte, brad, levănţică) crează de la început o impresie bună;
– sunt de evitat mirosul de naftalină, fum de ţigară, funingine deoarece dau impresia de murdar chiar dacă este curat;
– trebuie îndepărtat mucegaiul deoarece dă impresia de insalubru, de umezeală.
Gustul, în cazul nostru gustul mâncărurilor
– specificul bucătăriei locale este unul din lucrurile pe care turiştii sunt încântaţi să le descopere;
– “gustul” vacanţei se poate prelungi dacă se oferă la plecare, ca şi cadou un produs al casei (dulceaţă, ţuică, miere, vin etc.), va fi foarte apreciat, degustarea lui la întoarcerea acasă, eventual cu prietenii, va fi un bun prilej pentru cei care v-au vizitat de a-şi aduce aminte despre Dvs. De a discuta şi de a vă face publicitate.
Altele:
este bine să aveţi în casă hărţi ale zonei cu obiective de vizitat, pliante sau fotografii, hărţi rutiere, mersul trenurilor, orarul autobuselor, nr. de telefon utile (doctor, salvare), cartea de telefon a judeţului, ghiduri turistice chiar pentru zonele mai îndepărtate. Este foarte probabil ca turiştii străini care sosesc să dorească să facă un circuit prin ţară şi în acest scop să ceară informaţii.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10