De Ziua Naţională a ROMÂNIEI
Urări de Ziua Naţională a ROMÂNIEI
Pentru primarii comunelor judeţului Cluj, pentru cei din toată România şi pentru primarii români din alte ţări, pentru personalul din primării, pentru colaboratorii noştrii şi pentru vizitatorii acestui site, din ţară sau din străinătate, vă dorim multă pace şi bucurie alături de cei dragi şi hotărâri înţelepte pentru un viitor mai bun pentru voi şi pentru România.
Chiar dacă a fost greu în ultimii ani, noi credem că ne putem schimba în bine, să alegem să fim mai prudenţi, mai economi, mai organizaţi, mai uniţi, mai strategi, mai harnici şi mai îndrăzneţi la a investi în ceea ce este important atât în ceea ce priveşte viaţa persoanală şi a familiei, serviciul şi/sau afacerea de familie şi comunitatea de care parţinem prin relaţiile naturale stabilite.
România are şansa de a se ridica pe plan social, economic, cultural şi spiritual, atâta vreme cât noi alegem să nu renunţăm la speranţa de mai bine şi suntem dispuşi să facem efortul necesar de a înainta pas cu pas pentru a ne înfăptui ţelurile prin care cât mai mulţi să beneficieze de dăruirea noastră.
România are nevoie de oameni care să facă planuri îndrăzneţe, care sunt dispuşi să înveţe frumuseţea muncii în echipă pentru împlinirea acestor planuri şi care sunt hotărâţi să nu-şi piardă speranţa în vremurile mai dificile.
Pentru mai binele României, noi cetăţenii acestei ţări, fie românii, fie din alte naţionalităţi, avem de ales dacă ne focalizăm pe trecut sau mergem hotărâţi înainte pentru vedea tot mai mulţi cetăţeni români în jurul nostru care se bucură de ceea ce facem noi pentru binele României.
Şi peste toate gândurile bune, Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe toţi cei care fac ceva pentru binele ei.
Ovidiu COLCERIU – Preşedinte
Marin-Gavrilă MARC – Director executiv