Repere inter-religioase româneşti în UE

Marin Marc,

Luca Minodora Susana

Luca Minodora SusanaAsociaţia Comunelor din România- A.Co.R. este reprezentată în Consiliul Europei

Reprezentantul A.Co.R.în Consiliul Europei pe probleme de cultură şi religie este primarul comunei Băişoara, judeţul Cluj, doamna Minodora-Susana LUCA.

Mai jos vă redăm discursul prezentat de către doamna LUCA la seminarul organizat la Montchanin, în Franţa, pe data de 19 noiembrie 2010 cu tema:

– Strategii pentru consolidarea dialogului inter-religios-

 

” Doamnă Președintă/Domnule Președinte (după caz),

Doamnelor și Domnilor,

Stimați colegi,

înainte de a intra în tema propusă, aș dori să vă prezint foarte pe scurt contextul din care vin. România este, așa cum se știe, una dintre țările europene cele mai paradoxale din punct de vedere cultural. Insulă de latinitate într-o mare slavă, ea a oferit pe durata secolelor spațiul ideal de manifestare și dezvoltare a mai multor confesiuni religioase. Această pluralitate este deosebit de vizibilă mai ales în Transilvania, regiunea în care se află și comunitatea pe care o administrez. Aici s-au sedimentat mai multe straturi etnice, lingvistice, religioase și de mentalitate, românii conviețuind cu nemții, ungurii, cehii, ucrainienii, evreii și alte minorități. Transilvania are astfel o densitate de tradiții care reprezintă un patrimoniu în sine. Evident, pluralitatea nu a fost înțeleasă pașnic de la bun început, conflictele și tensiunile dintre grupurile etnice, reprezentând tot atâtea comunități religioase, marcând istoria zbuciumată a acestei părți a Europei. Astăzi, pluralitatea este o realitate de la sine înțeleasă. Pentru a Vă da doar un exemplu concret, marele centru universitar din Cluj-Napoca din inima Transilvaniei, cu un număr de cca 100.000 de studenți, are nu mai puțin de patru Facultăți de Teologie: Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Facultatea de Teologie Greco-Catolică și Facultatea de Teologie Reformată. Cursurile Universității „Babeș-Bolyai” se țin în trei limbi, în funcție de linia de studiu: română, germană și maghiară.

Dialogul inter-confesional local, pentru a rămâne la exemplul Clujului, este deosebit de intens, Facultățile de Teologie colaborând între ele. Arhiepiscopia Ortodoxă are un parteneriat de aproape două decenii cu Biserica Evanghelică din Wuerttemberg (Germania), iar una dintre cele mai noi biserici din centrul orașului (Parohia ortodoxă „Schimbarea la Față”) este în prezent decorată prin efortul conjugat al artistului ortodox Silviu Oravitzan și a celui catolic Ivan Marko Rupnik într-un proiect intitulat sugestiv „ecumenismul frumuseții”. Tot la Cluj a luat ființă, în urmă cu cinci ani, Institutul Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER), primul centru de acest fel din România.

            În ceea ce privește dialogul inter-religios, România nu are experiența bogată a altor țări. Suportul relaţiilor ecumenice reuşite şi de durată nu poate fi decât credinţa, dar una neteoretică. Este ceea ce sfântul Apostol Pavel numeşte „credinţă lucrătoare prin iubire” (Galateni 5,6).

             Pe pământ românesc au fost posibile experiențe inter-religioase exemplare, evreii fiind recunoscuți în Moldova deja la început de secol XV de către domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432). Inclusiv grupări creștine mai aparte se vor bucura de protecție, armenii reușind în Muntenia și Moldova să își construiască biserici și așezăminte mai mari decât în propria țară de origine. Tot astfel, unitarienii se vor refugia în Transilvania, după ce aveau să fie puși pe fugă de Calvin, reformatorul Genevei, episcopia unitariană de la Cluj fiind al doilea centru mondial, după cel din Canada, al acestui cult

            Dialogul inter-religios are în dialogul inter-confesional un precursor. Cei implicați în fiecare tip de dialog sau în ambele știu că la baza oricărei întâlniri dintre credințe stă încrederea. Fără această minimă condiție, orice dialog, oricât de necesar, riscă să se termine înainte de a fi început. Încrederii însă îi corespunde o suficientă cunoaștere a partenerilor de dialog între ei. Fără cunoaștere, dialogul riscă să nu dea niciun rezultat. În fine, pe lângă încredere și cunoaștere, atât dialogul inter-confesional cât și cel inter-religios trebuie să aibă în centrul lor nu doar pe Dumnezeu, indiferent ce nume ar avea Acesta, ci și pe oameni, indiferent de originea sau culoarea pielii lor.

Doamnelor și Domnilor,

            Susana Minodora LucaTema aleasă pentru întâlnirea de azi este sugestivă pentru starea de spirit în care se află de ceva vreme Europa.

Așa cum știți, anul 2008 a fost la nivelul Uniunii Europene anul dialogul inter-cultural. Aș dori să insist asupra acestui fapt care, după mine, are o importanță majoră și reprezintă un posibil început pe calea unei noi strategii a dialogului inter-religios ca atare. Întâi de toate, ar merita subliniată schimbarea subtilă de vocabular: în loc să se vorbească, aşa cum eram obişnuiţi, despre multi-culturalism, iată că accentul este pus acum pe inter-culturalitate. Trecerea de la multi la inter este semnificativă. Timp de decenii, formula societăţii multi-culturale părea să descrie, să explice şi să orienteze mersul unei umanităţi marcate de un masiv fenomen migraţionist – început în epoca post-colonială, continuat în timpul războiului rece şi ajungând marca definitorie a globalizării de azi – similar poate doar celui din zorii Antichităţii tardive. Dimensiunea şi densitatea valurilor imigraţioniste dinspre Est spre Vest şi dinspre Sud spre Nord au dus la mutaţii profunde ale profilului societăţilor mono-culturale. Raportul majoritate-minoritate, înţeles până de curând doar în perspectivă etnică, va fi redefinit în termenii celui dintre statornici şi alogeni, dintre cei cu drepturi depline şi cei toleraţi, dintre purtătorii unei culturi a locului şi cei care aduc forme noi de viaţă comunitară.

 Dialogul inter-cultural se completează cu cel inter-religios, valorile culturale fiind direct înrudite cu cele spirituale. Confruntarea cu situaţii inedite şi crize neaşteptate au repus pe agenda europeană chestiunea religioasă. Aceasta nu este reinventată, ci doar redescoperită. Relevanţa ei publică se face simţită nu numai la nivelul dialogului inter-cultural ca atare, ci în egală măsură în dezbaterile din ce în ce mai serioase pe marginea dilemelor pe care le ridică de pildă noile tehnologii medicale, iminenţa unei catastrofe ecologice sau urgenţa identificării condiţiilor dezvoltării durabile. Argumentele religioase le secondează fidel pe cele morale şi etice, acestea din urmă fiind decisive în mecanismele opţiunilor sociale şi politice ale unor comunităţi întregi.

Stimați colegi,

Miezul pledoariei mele este pe cât de simplu pe atât de important: dialogul inter-religios trebuie să decurgă din cel inter-cultural și să ne ajute la integrarea celor care sunt mai puțin sau chiar deloc familiarizați cu valorile continentului nostru și ale comunității noastre politice. Evident, această pedagogie nu are în vedere doar pe „străini”. Cel puțin în cazul țărilor post-comuniste, această pedagogie este necesară și pentru societățile trecute prin programele de amnezie forțată ale totalitarismului.

Intrarea în contact cu o altă tradiţie religioasă, înţelegerea substratului pentru care evoluţia ei s-a derulat altfel, sesizarea rezultatelor obţinute, stârnesc interesul pentru ca modelul, sau parte din el, să fie preluat şi aplicat în altă parte.

            Păstrarea propriei identităţi este una dintre condiţiile dialogului. Aceasta îi conferă fiecărei părţi intrate în dialog forţa de care are nevoie pentru a se păstra pe mai departe ca model.

În încheiere, legat de ce fel de strategii ar trebui să urmărim pe viitor în dialogul inter-religios, aș dori să Vă supun atenției concluziile celei de aVI-a Consultaţii Academice între Iudaism şi Bisericile Ortodoxe, desfăşurată între 14-15 martie 2007, la Institutul “Van Leer” din Ierusalim. Plasată sub tema generală “Libertatea religioasă şi relaţia dintre libertate şi religie”, Consultația a permis formularea unor principii din care ne putem și noi inspira. Acestea sunt:

–         libertatea religioasă este un drept fundamental, bazat pe adevărul revelat, conform căruia toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. De aceea, ea constituie un dar dumnezeiesc şi o valoare fundamentală, care trebuie afirmată, respectată şi apărată;

–         raportul dintre libertate şi religie se caracterizează prin complementaritate. Nu se poate vorbi de relaţie antagonică între libertate şi religie;

–         darul libertăţii comportă responsabilitate. Modul în care omul conştientizează şi îşi exprimă responsabilitatea au efecte asupra propriei demnităţi şi determină relaţiile sale cu mediul sacral în care trăieşte (familie, comunitate, naţiune etc.). De aceea, fiinţei umane îi revine răspunderea morală de a urmări realizarea binelui şi dreptăţii în societate şi de a combate răul sub diversele sale forme de manifestare;

–         libertatea responsabilă constituie premiza esenţială a libertăţii de exercitare a cultului. Societatea trebuie să recunoască această libertate ca drept inviolabil al persoanei umane;

–         crearea condiţiilor pentru păstrarea identităţii religioase a comunităţilor constituie şi o răspundere a societăţii pluraliste, multiculturale. Guvernelor le revine datoria de a recunoaşte rolul însemnat al religiei în societate şi de a respecta principiul libertăţii religioase în legislaţie;

–         secularismul militant, fundamentalismul religios şi pluralismul relativizant sunt reale obstacole în calea păstrării identităţii religioase. Recunoaşterea valorii persoanei umane impune respectarea tuturor formelor de exprimare a convingerilor religioase sau seculare, dacă acestea nu ameninţă libertatea religioasă a persoanei şi a societăţii.

Vă mulțumesc pentru atenție! “