Probleme discutate la ședința Consiliului director al A.Co.R.

Marin Marc,

Dragi colegi,

Am participat, în perioada 21-23 noiembrie 2014 la reuniunea Consiliului director al Asociației Comunelor din România- A.Co.R.care a avut loc la Brașov.

Lucrările s-au desfășurat în două secțiuni: prima, dedicată P.N.D.R. 2014-2020,  iar a doua probleme specifice ale A.Co.R.

Vă transmit cele mai importante informații cu specificația că vă stau la dispoziție pentru detalii, începând cu 2 decembrie a.c.

Referitor la partea a doua, cea internă:

 

–          Cea mai importantă decizie, pentru care am insistat personal, de o jumatate de an cât și la Brasov este continuarea întâlnirilor cu vicepremierul Liviu DRAGNEA. Președintele Asociației Comunelor din România domnul Emil DRĂGHICI, va insista pentru o întâlnire a echipei care am participat și la mărirea indemnizației primarilor, cu vicepremierul, până la mijlocul lunii decembrie. Întâlnirea are scopul de analiză și Raportul de progres din protocolul de colaborare, în primă urgență, demararea negocierilor pentru salarizarea personalului din subordinea noastră și altele.

–          Organizarea cât mai repede posibil  a două întâlniri de lucru:

a) A.Co.R. cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Finantelor și

b) A.Co.R. cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Fondurilor Europene.

–          O reacție fermă, dar după întâlniri și analize informale la inițiativa lui Cezar PREDA de limitare la două mandate pentru primari și aleșii locali. Una din liniile de respingere a inițiativei este cerința noastră de tratament egal al primarului și parlamentarului.

–          Multe alte probreme de ridicat și susținut. Referitor la registrele agricole vă rog să nu cumpărati încă pentru că nu este aprobată varianta finală.

–          Referitor la indemnizația de hrană pentru poliția locală, se poate acorda în funcție de dorință și putință de la 0 la maxim. Etc.

–          Adunarea generală a A.Co.R. va fi la finele lunii februarie și vă rog, primarii care au rezultate și activitate remarcabilă pe domeniile cultură (premiile Corneliu Leu) sau pe folclor și tradiții (premiul Nicolae Sabău) să ia legatura cu mine din timp să-i propun pentru premii.

–          În luna mai 2015 va fi o întâlnire cu peste 100 de primari din Republica Moldova la Alba Iulia. Cei care au sau vor înfrățiri cu moldovenii îi rog să mă contacteze.

Referitor la P.N.D.R., vă atașez ceva materiale prezentate și o să vă stau la dispoziție după 2 decembrie. A participat domnul director Mihai HERCIU de la A.M. P.N.D.R., dar și persoane responsabile de Măsura 7 și Măsura 19 LEADER,domnul Aurel RADU expert colaborator al A.Co.R. și presedintele FNGAL, domnul Alexandru POTOR. Doar câteva precizări:

–          Programul va fi aprobat de comisie, cel mai devreme în luna martie anul viitor, dar este posibil să mai fie nevoie de încă o variantă și câteva luni.

–          Alături de președintele Filialei Județene Alba a Asociației Comunelor din România, domnul Gheorghe DAMIAN am fost reconfirmat să fac parte din Comitetul de Monitorizare al P.N.D.R. 2014-2020 din partea A.Co.R. și în grupurile de lucru privind ghidurile solicitanților și alte aspecte privind implementarea proiectelor.

–          Referitor la Măsura 19 LEADER, s-a modificat alocarea pe populație și suprafață de la 100% la 80%, iar 20% se acordă pentru calitatea strategiilor.

–          Din păcate autoritățile centrale au cam pus lacătul pe Guvern și Parlament și nu s-a înaintat aproape deloc cu procedurile de implementare ale P.N.D.R. Încă nu se știe clar, dar se pare că s-a renunțat la procedura de depunere continuă de proiecte.

–          Nu se știe nici la ora actuală dacă putem sau nu să depunem proiecte simultan pe obiective ca apa/canal, drumuri și infrastructura școlara și socială.

–          Ne luptăm să scoatem atestarea domeniului public prin hotărâre de Guvern. Poate reușim cu ajutorul domnului Liviu DRAGNEA.

–          încă e o nebuloasă și cu drumurile de exploatație agricolă.

–          S-au tăiat o grămadă de bani și din alocarea pentru cadastru.

 Ovidiu COLCERIU

Președintele Filialei Județene Cluj a Asociației Comunelor din România

Primarul comunei Sînpaul