Educație ecologică
Pentru a proteja mai bine mediul în care trăim dar și pentru a ne menține sănătatea în cea mai bună formă trebuie să urmărim un set de reguli – alimentație, medicamentație, circulatul că mașina sau bicicleta, etc. Nu se poate spune că ești un om sănătos doar dacă în momentul în care citim aceste rânduri nu suntem în spital sau nu avem o problemă de sănătate. Liniștea interioară, fericirea și percepția asupra vieții sunt tot forme de sănătate, iar o mare parte a acestor probleme pot fi ușor rezolvate prin ieșirea în natură, inspirarea de aer curat, petrecerea timpului într-o zonă liniștită, privind apa limpede, peștii sau copacii foșnitori.
Nimănui nu îi place să fie stresat de ieșirea în natură sau, mai rău, să vină deprimat acasă după o ieșire cu prietenii. În acest sens, Administrația Fondului de Mediu a elaborat un ghid al eco-cetățeanului – o scurtă sinteză a regulilor elementare care trebuie urmate pentru a păstra mediul curat, a preveni accidentele dar și de a ne învăța să facem economii. Mai multe informații se pot afla și accesând forumul acorcluj (necesită înregistrare). Îl puteți citi mai jos, în format pdf.
Ghidul eco-cetățeanului |