Ședința cu prefectul, parlamentarii și primarii din comune
În data de 11 septembrie 2015 a avut loc o ședință organizată de către Filiala Județeană Cluj a Asociației Comunelor din România în calitate de co-organizator alături de Instituția Prefectului Județului Cluj și în sediul acestei instituții.
Au participat: Prefectul județului Cluj, domnul Prof.Dr. Ing. Gheorghe-Ioan VUȘCAN, domnul Marius NICOARĂ- senator, doamna Aurelia CRISTEA – deputat, domnul Adrian OROS -deputat, șefi ai serviciilor publice deconcentrate, domnul Ovidiu COLCERIU, președintele Filialei Județene Cluj a Asociației Comunelor din România, primarul comunei Sînpaul, primari din comunele județului Cluj care sunt membre ale Asociației Comunelor din România și alte persoane delegate de primarii din comune.
La ordinea de zi au fost abordate probleme ale administrației https://nyase.com/slot-pragmatic-hari-ini/ publice locale, dintre care amintim cele mai importante:
– Aplicarea legilor fondului funciar;
– Informarea privind criteriile și https://aeapenapolis.com.br/bonus-slot-new-member-di-awal/ punctajele de selecție a proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020 precum și prin alte programe europene;
– Aplicarea majorărilor salariale și asigurarea prevederilor bugetare necesare;
– Pregătirea noului an școlar 2015-2016;
și altele.