Ședința Consiliului director al A.Co.R. la Zalău
DISPOZIŢIA NR. 2
din 4 mai 2011
privind convocarea Consiliului director al Asociației Comunelor din România, în şedinţă extraordinară
În temeiul art. 22 alin. (1) lit. a) – c) şi al art. 26 alin. (12) lit. d) și alin. (13) din Statutul Asociaţiei Comunelor din România,
luând în considerare propunerea efectuată de către domnul Sandu BERCEAN, primarul comunei Meseșenii de Jos, președintele Filialei Județene Sălaj a Asociației Comunelor din România și vicepreședintele pe Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, în cadrul celei de-a XIV-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România, desfășurată între 27 februarie și 3 martie 2011, de organizare a unei ședințe extraordinare a Consiliului director al A.Co.R. la nivelul acestei regiuni, în trimestrul II/2011, precum și de mesajul transmis prin adresa de poștă electronică, meseseni@gmail.com, la data de 19 aprilie 2011, ora 12:56,
având în vedere importanţa prezentării unor probleme cu care se confruntă comunele din România ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale,
ţinând seama de necesitatea de analiză a unor probleme de natură organizatorică și funcțională la nivelul Asociației Comunelor din România, precum și la nivelul filialelor județene ale acesteia,
preşedintele Asociaţiei Comunelor din România emite următoarea dispoziţie:
Art. 1. – (1) Se convoacă Consiliul director al Asociaţiei Comunelor din România, în şedinţă extraordinară, începând de joi, 26 mai 2011, ora 16:00, și până duminică, 29 mai 2011, ora 9:00, în municipiul Zalău, Hotel Porolissum, Str. Unirii, nr. 1, www.hotelporolissum.ro.
(2) Ordinea de zi a ședinței extraordinare convocate prevăzute la a lin. (1) vizează, cu precădere:
- analiza unor probleme cu care se confruntă comunele din România şi, implicit, autorităţile administraţiei publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale, cu precădere a comunelor;
- analiza unor probleme de natură organizatorică și funcțională la nivelul Asociației Comunelor din România, precum și la nivelul filialelor județene, inclusiv analiza plății cotizațiilor de către membrii A.Co.R.;
- măsuri pentru implementarea Acordului de parteneriat dintre Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Asociația Comunelor din România la nivelul filialelor județene ale acestora;
- aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ligii femeilor, primari ai comunelor din România;
- măsuri pentru organizarea unor acțiuni comune între Asociația Comunelor din România (A.Co.R.) și Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM);
- analiza implementării unor proiecte în care Asociația Comunelor din România are calitatea de beneficiar sau de partener, după caz;
- analiza stadiului organizării și exercitării activităților în scopul realizării unor atribuţii stabilite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale, prin acorduri de cooperare, la nivelul filialelor județene ale Asociației Comunelor din România;
- structura Agendei comunelor din România – 2012;
- măsuri pentru organizarea ședinței ordinare a Consiliului director al Asociației Comunelor din România pe semestrul II/2011;
- diverse.
(3) Programul activităților se desfășoară potrivit celor stabilite de domnul Sandu BERCEAN, organizatorul-gazdă.
(4) Înscrierile la această ședință, inclusiv rezervările se fac la domnul Sandu BERCEAN, care poate fi contactat la:
a) telefonul mobil nr.: 0744.797.260;
b) adresa de poștă electronică: meseseni@gmail.com.
(5) Costul pentru participarea la activitatea stabilită prin prezenta dispoziție este de:
a) 400 lei pentru un singur participant;
b) 100 lei pentru însoțitorul participantului.
(6) Pentru participarea la lucrările ședinței extraordinare a Consiliului director al A.Co.R., pe ordinul de plată se înscrie: „Obligaţie financiară rezultată din acordul de aderare la Asociaţia Comunelor din România, conform art. 35 alin. (6) din Legea nr. 273/2006”, plata făcându-se în contul Filialei Județene Sălaj a Asociației Comunelor din România.
Art. 2. – (1) Prezenta dispoziţie se aduce la îndeplinire de către:
- membrii Consiliului director al Asociaţiei Comunelor din România;
- domnul Ghiorghe BUTE – secretarul general al A.Co.R., primarul comunei Scânteiești, județul Galați;
- domnul Alecsandru BOBOC – ofițerul de presă al A.Co.R. cu rang de vicepreședinte, primarul comunei Grădiștea, județul Călărași.
(2) În cazul în care membrul titular al Consiliului director al Asociației Comunelor din România nu poate participa, prin grija acestuia, se asigură prezența membrului supleant din județul respectiv.
(3) Doamna Mariana GÂJU, prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România și președintele Ligii femeilor, primari ai comunelor din România, asigură convocarea Consiliul director al acesteia.
Art. 3. – Prezenta dispoziţie se publică pe pagina de internet la adresa: www.acor.ro prin grija domnului Ionuț-Constantin TUDOSE, directorul Direcției tehnologia informației și comunicării din cadrul aparatului executiv al Asociației Comunelor din România.
PREȘEDINTELE
ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA,
Emil DRĂGHICI,
PRIMARUL COMUNEI VULCANA-BĂI
